Contact: 0786.257.537

Femeia antreprenor- Woman in tech

Program momentan inchis.

Informatii program

Please login with Candidate account to view more fields.

Cine poate aplica:

IMM infiintate in baza legii nr. 31/1990 privind societățile, care:

sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe un cod CAEN din Anexa 1

au cel puţin unul dintre asociaţi femeie şi deţine cel puţin 50% din părţile sociale/acțiuni
creează cel puțin un loc de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locul de muncă ocupat cel puțin 2 ani de la data plății ajutorului financiar nerambursabil (AFN)

Asigură o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului

Domenii eligibile:

Servicii: it, inginerie, constructii, medicina, stomatologie, medicina alternativa, publicitate, arhitectura, tiparire

Productie de: mase plastice, textile, reciclare, fabricare piese auto, ambalaje din plastic si carton, produse din carne si branzeturi, cofetarii, patiserii, fabricarea betonului si a produselor metalice, mecanica generala (imbinare piese metalice)

In cazul in care locul/locurile de munca create in cadrul schemei se vacanteaza din diverse cauze sau se suspenda dupa crearea lor in cadrul schemei, beneficiarul are un termen de maximum 45 de zile sa ocupe locul/locurile de munca vacante, pastrand numarul tipul si conditiile acestora pentru care a primit finantare;

La tipul locurilor de munca se permit modificari in perioada de mentinere intre somer, absolvent dupa anul 2019, persoana defavorizata definita conform legislatiei sau persoana cu dizabilitati.

Cheltuieli eligibile:

Obiectul finantarii trebuie sa se incadreze in una sau mai multe din urmatoarele categorii eligibile:

Echipamente tehnologice, cu exceptia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se inteleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise in grupele 2.1, 2.2. si 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu exceptia celor specificate de prezenta procedura de implementare.

In categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate si activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joaca, sali de sport, fitness, drone, x-body si de forta, echipamente, respectiv sisteme specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare, precum si vehicule 100% electrice.

Achizitia de sisteme, instalatii si echipamente specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare, precum si de vehicule 100% electrice, e considerata ca intruneste criteriul de punctaj aferent dezvoltarii durabile in cazul in care totalul cheltuielilor eligibile din aceasta categorie este de minimum 5% din valoarea AFN.

Exemple de echipamente, respectiv sisteme specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare, precum si vehicule 100% electrice sunt: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, trotinete, 100% electrice precum si statiile de incarcare aferente acestora, pompe de caldura, mini-eoliene, compresoare aer, panouri si / sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, statii sortare – reciclare deseuri, etc.

Energie din surse regenerabile sau „energie regenerabila” inseamna Energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliana, solara (solara termica si solara fotovoltaica) si geotermala, energie ambientala, energia valurilor, energie hidroelectrica, biomasa, gaz de depozit, gaz provenit din instalatiile de epurare a apelor uzate si biogaz;

Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art. 4.3.1 lit. c) sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu exceptia vehiculelor 100% electrice, si nici cheltuielile mentionate la art.4.3.1 lit. f.)

Pentru activitatile aferente codurilor CAEN Rev 2 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6910, 6920, 7111, 7112, 7410 fac parte din categoria echipamentelor tehnologice, incadrate in categoria mijloacelor fixe descrise in grupele 2.1, 2.2. si 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, echipamentele hardware care excedeaza valorii minime a pachetului digital obligatoriu.

Achizitionarea de spatii de lucru, spatii de productie si spatii pentru prestari servicii si comert. Valoarea activului ce urmeaza a fi achizitionat in cadrul Programului se va face pe baza unei evaluari a unui expert evaluator ANEVAR, cu exceptia spatiilor mobile de lucru/ productie / prestari servicii / comert.

Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie sa aiba destinatie locativa atat la momentul achizitiei, cat si pe toata durata de implementare a Programului.

In categoria spatii mobile de lucru / productie / prestari servicii / comert sunt incluse si corturile pentru organizare evenimente si baloanele presostatice. Pentru spatii mobile de lucru / productie / prestari servicii / comert nu este necesar raport ANEVAR.

Mijloace de transport, altele decat cele prevazute la art. 4.3.1, lit. a), alin. (4): autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fara motor, remorci si semiremorci, platforme, izoterme si frigorifice, doc plutitor, salupe maritime pentru calatori, ambarcatiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare si autovehicule cu destinatie speciala, cu exceptia tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificarile si completarile ulterioare. Vehiculele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor prevazute la 4.3.1 lit. a). Nu se finanteaza vehiculele de transport rutier de marfuri in contul tertilor sau contra cost, solicitate de intreprinderile care efectueaza transport rutier de marfuri.

Pentru activitatile de rent-a-car, scoli de soferi si pilotaj si transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maxima si numarul de autoturisme achizitionate.

Cu exceptia activitatilor prevazute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitatile din cadrul Programului in valoare eligibila de maximum 50.000 lei (cu exceptia celor 100% electrice) si maximum 1 autoturism / beneficiar.

In cazul in care intreprinderea beneficiara de ajutor de minimis, pe langa activitatea eligibila pentru care solicita ajutor in cadrul schemei de minimis, desfasoara si activitati de transport de marfuri in contul tertilor sau contra cost, aceasta nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achizitionarea de mijloace de transport marfa decat daca se asigura, prin separarea activitatilor sau o distinctie clara intre costuri, ca activitatea exclusa din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiaza de ajutoare de minimis;

Achizitionarea de mobilier, aparatura birotica si sisteme de protectie a valorilor umane si materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004

Salariile, utilitatile (energie electrica, apa, gaze, salubritate, abonament telefon si internet), serviciile de contabilitate si cheltuielile aferente chiriilor pentru spatii de lucru, spatii de productie sau spatii pentru prestari servicii si comert;

Pentru aplicantii, care isi asuma crearea si mentinerea unui singur loc de munca prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilitati, servicii de contabilitate si chirii) reprezinta o suma forfetara de maximum 30.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate in urma verificarii cererii de finantare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face in baza cererii beneficiarului insotita de documentele care sa ateste crearea a minimum 1 loc de munca;

Pentru aplicantii, care isi asuma crearea si mentinerea a doua locuri de munca prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilitati, servicii de contabilitate si chirii) reprezinta o suma forfetara de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate in urma verificarii cererii de finantare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face in baza cererii beneficiarului insotita  de documentele care sa ateste crearea a minimum 2 locuri de munca;

Pachet digital (voucher de digitalizare), care poate sa contina una sau mai multe din urmatoarele cheltuieli eligibile: site de prezentare a activitatii, magazin on-line, cheltuieli inregistrare domeniu fara hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare desfasurarii activitatii, semnatura electronica, echipamente IT, tehnica de calcul tip PC, unitate centrala, server, monitor, imprimanta /copiator /multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, telefoane smart, tablete.

Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezinta cheltuiala obligatorie in cadrul Programului sub sanctiunea respingerii la finantare si este in valoare minima de 25.000 lei din totalul cheltuielilor eligibile.

Cheltuiala cu semnatura electronica este eligibila si inainte de semnarea acordului de finantare.

Cursuri intensive de dezvoltare a abilitatilor antreprenoriale desfasurate in Romania sau in alta tara membra a Uniunii Europene – pentru asociatul/ actionarul/ administratorul/ angajatii societatii aplicante, in valoare eligibila de maximum 5.000 lei/persoana;

Taxa pe valoarea adaugata (TVA) nedeductibila pentru aplicantii neplatitori de TVA conform Codului Fiscal;

Consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii finantarii in cadrul prezentului Program si pentru implementarea proiectului, in valoare eligibila de maximum 10.000 lei; Aceasta activitate poate fi efectuata inainte de semnarea acordului de finantare. Furnizorii de servicii de consultanta eligibili in cadrul Programului pot fi numai organizatii furnizoare de consultanta care au dreptul legal de a desfasura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanta in statut sau sunt intreprinderi care au ca activitate autorizata a fi desfasurata una dintre activitatile incluse in cod CAEN-Rev2 diviziunea 70. Societatile care furnizeaza servicii de consultanta in cadrul Programului nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile in cadrul programului.

Doua placute informative obligatorii, sub sanctiunea neacordarii AFN, in valoare de minim 10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile

Orice societate cu activitate economică neactualizată conform CAEN Rev. 2 va fi respinsă la finanțare.

Cheltuielile privind avizele sau alte taxe (cu excepția TVA nedeductibil, timbru verde și accize energie electrică), ambalarea, transportul, punerea în funcțiune, montarea, manopera și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/ utilajelor, nu sunt eligibile.

Proiecte cu sanse mari de finantare:

  • Activitatea se incadreaza in lista codurilor CAEN punctate cu 20 puncte. Lista o gasiti AICI
  • Valoarea aportului propriu este de min 15% (aproximativ 7000 euro)
  • Ponderea investitiilor in echipamente tehnologice este de 90% (componenta durabila este considerata tot echipament tehnologic)
  • Proiectul prezinta o componenta de dezvoltare durabila in valoare de minimum 5% din valoarea proiectului (Achizitia de sisteme, instalatii si echipamente specifice in scopul obtinerii unei economii de energie, sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare, precum si vehicule 100% electrice)
  • Unul dintre asociatii/actionarii sau administratorul societatii face dovada faptului ca a urmat o forma de pregatire antreprenoriala si un curs de competente digitale, pana la momentul decontului.
  • Se creeaza un loc de munca din categoria somerilor, absolventilor incepand cu anul 2019, persoanelor defavorizate sau persoanelor cu dizabilitati
  • Se inregistreaza la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci un drept de proprietate industriala. De exemplu: inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale, modelele de utilitate, semnele distinctive ale activitatii industriale ca marcile de fabrica, de comert si de servicii, firma si emblema comerciala, indicatiile geografice (denumirile de origine, indicatiile de provenienta

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra cheltuielilor si pentru a constientiza mai bine care sunt necesitatile financiare intr-un proiect “Femeia antreprenor”, am conceput o previziune a costurilor finantate.

  • Sa presupunem ca doriti sa creati 2 locuri de munca si ca veniti cu un aport propriu de 15%. In acest caz vom avea 200. 000 de lei (40.000 euro) suma nerambursabila, peste care se adauga cofinantarea de 35. 000 lei (7000 euro), atunci valoarea totala a proiectului va fi de 235.000 de lei (47.000 euro)
  • Cel mai important criteriu de departajare este “valoarea exacta a procentului aferent investitiei in echipamente”. Acest lucru inseamna ca vor obtine finantare cei care aloca 90% din finantare dotarii cu echipamente. Sunt considerate echipamente: utilaje, autoturisme 100% electrice, pompe de caldura, mini-eoliene, sisteme incalzire/racire, compresoare aer, panouri si/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare. Descarca Lista echipamentelor tehnologice

Pentru a maximiza sansele de a obtine finantarea, recomandarea nostra este sa folositi banii astfel:

  • 90% achizitia de echipamente tehnologice (masina 100% electrica + echipamente tehnologice-utilaje) – 42.000 euro. Lista completa a echipamentelor tehnologice o gasiti aici:https://inspirefonduri.ro/wp-content/uploads/2022/07/Echipamente.pdf
  • Din acestia 5% (10.000 lei) trebuie sa fie in dezvoltare durabila: sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activitatilor pentru care a solicitat finantare, precum si vehicule 100% electrice cum sunt: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, trotinete, 100% electrice, pompe de caldura, mini-eoliene, sisteme incalzire / racire, compresoare aer, panouri si / sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, etc
  • Pachet digital obligatoriu in valoare de 5000 euro (25.000 lei). Poate contine site prezentare sau magazin on-line, semnatura electronica, cheltuieli de promovare a site-ului, echipamente IT, tehnica de calcul tip PC, format din: unitate centrala, server, monitor, imprimanta /copiator/ multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, telefoane smart, tablete, etc

Restul cheltuielilor obligatorii va trebui sa le suportati din surse proprii, dupa cum urmeaza:

  • Curs de pregatire antreprenoriala + curs de competente digitale – 1000 lei;
  • Consultanta pentru intocmirea documentatiei – 10000 lei + tva;
  • Publicitate prin placute informative – 500 lei;
  • Cheltuieli operationale: contabilitate, chirie, salarii etc., – acestea le estimati dvs.;
  • Acest program a expirat!
Distribuie acest program

Oferim consultanta pe fonduri si facem cursuri de formare profesionala. Simplificand, ne-am specializat in progresul oamenilor care vin la noi. Fie ca e vorba de finantare, informatie sau consultanta, cine vine la noi pleaca castigat.

Contact

Inspire Consulting
Bulevardul Iuliu Maniu 7, București 061072
office@inspirefonduri.ro
Telefon: 0786.257.537